„Dați-mi alt Univers- sau mă prăbușesc”

N-am nevoie să mă sting în agonie, într-o cameră ce nu-mi știe numele, cu o singurătate pătrunzându-mi pielea. Am să rog discret un muritor să mă stingă într-un sărut, să pier într-o privire disperată a unui necunoscut.
În lumea asta străină încep să nu mai simt. Nici măcar un singur dor nu mai poate trece de pereții reci ai camerei.
Au rămas toate undeva departe, în pereții unei camere goale, într-un peisaj lugubru, fără niciun simțământ.
Simt că mă depărtez din ce în ce mai mult, că ceva mă trage puternic, că încep să nu mai am nimic, că devin un trecător neînsemnat.

Fie ca niciun sentiment să nu ne mai tulbure, iar sufletul să ajungă cea mai ridicolă vechitură.” (Cioran)