Fragment

„ - Să-i fie milă ! Pentru ce să-i fie milă ? strigă deodată Marmeladov, sculîndu-se în picioare, cu brațul întins înainte, cuprins de exaltare, ca și cum abia ar fi așteptat aceste cuvinte. De ce să-i fie milă de mine, zici tu ? Ai dreptate, nu merit milă ! Dară tu, judecătorule, răstignește-l pe păcătos, dar, răstignindu-l, dă-i mila ta ! Atunci eu singur am să vin la tine ca să fiu răstignit, căci mie nu mi-e sete de veselie, ci de lacrimi și durere mi-e sete ! Tu, negustorule, crezi poate că m-am veselit cu litra ta de votcă ? Durere, durere am căutat în fundul cănii, durere și lacrimi, și le-am găsit și le-am sorbit cu nesaț ! Iar milă are să aibă de noi acela carele pre toți îi dăruiește cu mila lui și carele pre toți și pre toate le înțelege, el singurul judecător. Va veni ziua de apoi și el mă va întreba : „Unde este copila care s-a jertfit pentru mama ei vitregă, ofticoasă și rea, și pentru niște copilași străini ? Unde este copila care nu s-a îngrozit de netrebnicia tatălui ei pămîntesc, un bețiv fără căpătîi, și a fost milostivă cu el ?!” Și va mai spune : „Vino în împărăția mea. Te-am iertat o dată... Te-am iertat o dată... Și-ți iert și acum păcatele tale multe, pentru că mult ai iubit...”. Și o va ierta pe Sonia mea, o va ierta, știu bine... Am simțit-o în inima mea cînd am fost dăunăzi la ea !... Și are să-i judece pre toți și are să-i ierte și pre cei buni și pre cei răi, și pre cei înțelepți, și pre cei smeriți... Iar cînd va fi isprăvit cu toți ceilalți, va grăi către noi : „Veniți și voi, va spune, veniți și voi, bețivilor, veniți și voi cei slabi de înger, veniți și voi păcătoșilor !” Și noi vom ieși și ne vom opri în fața lui fără frică. Și va spune el : „Sînteți niște porci ! Aveți chip de animale și apucături aidoma lor, dar veniți și voi în împărăția mea !” Atunci vor grăi cei preaînțelepți, vor grăi cei deștepți : „Doamne, pentru ce-i primești și pe aceștia?” Și va răspunde el : „Îi primesc, v-o spun vouă, preaînțelepților, îi primesc, v-o spun vouă celor cu minte multă, fiindcă nici unul din ei nu s-a crezut vrednic să fie primit...” Și va întinde către noi brațele, și ne vom arunca în brațele lui și vom plânge... și vom înțelege totul ! Atunci abia vom înțelege totul !... Și toți vor înțelege... și Katerina Ivanovna... va înțelege și dînsa... Doamne, vie împărăția ta !
Marmeladov se lăsă pe bancă, istovit, frînt, fără să se uite la nimeni;”

(Dostoievski- Crimă și pedeapsă)