"Requiem for a dream"
Merg. Merg pe un drum lung, ce nu se mai termina. Sunt uitata, singura, fara nici un folos lumii. Cerul se inclina gratios spre pamant. In orizont, pamantul saruta cerul. E un drum facut din amintiri... si cu cat merg mai mult, cu atat prezentul devine trecut. In fata este dorinta. Se vede de departe, se simte cu cat te apropii de ea, dar pe urma cand ajungi, o calci si devine si ea trecut. Privesc stanga, dreapta. Nu vad nimic. Si nimic inseamna... ceva fara culoare, fara continut. Incepe sa ploua. Si ploua trei zile, patru. De fiecare data cand tuna ma sperii, dar noapte fulgerul imi lumineaza calea. Si eu trebuie sa aleg: merg mai departe sau mor.
E o moarte usoara cea despre care vorbesc. Ma uit spre cer, ma opresc din drum si ma culc... drumul ma doare, simt cum imi cuprinde toata fiinta, ma ineaca in tot ce a fost. Si cad intr-un nimic, intr-o prapastie nesfarsita. Cad pentru totdeuna in ea... si nu stiu mai departe ce se intampla. Asta e daca mor.
Iar daca merg mai departe drumul e lung si greu. E frig, e pustiu, e negru, e ceata, e nimicul acela infinit in care te pierzi deseori. Si incep sa ma gandesc la tine, dar nu te mai stiu. Stiu doar de cineva, de un tine, dar nu stiu despre cine vorbesc. Privesc in spate si ma vad: un copil mic, cu manutele micute umbland prin pamantul reavan, o fetita care citeste Biblia pentru copii alaturi de tatal sau, un baiat si o fata care se tin imbratisati si isi soptesc cuvinte simple, o fata care sta si plange pe un balcon singura, in ploaie. Si tresar, tresar si lacrimi aluneca pe obrazul meu. Nu mai e ce a fost. M-ai trimis pe un drum pe care m-am pierdut, mi-am luat lucrurile din sufletul tau, te-am privit pentru o ultima oara si am plecat. Uite unde am ajuns, adu-ma inapoi. Dar e greu, e imposibil. E cu neputinta sa ma mai intorc la tine din drumul acesta mistuitor. Doar ceva serafic ne va putea aduce impreuna, ma va putea schimba.
Raman intinsa pe jos alaturi de un Univers al simtirilor, trairilor. M-am lasat invinsa, fara folos, daunand pamantului, ingropandu-mi amintirile, intr-un pasivism absolut si asteptandu-te pe tine.
Există un moment când trebuie să pleci, chiar şi atunci când nu ştii sigur unde mergi. (Tennessee Williams)
E o moarte usoara cea despre care vorbesc. Ma uit spre cer, ma opresc din drum si ma culc... drumul ma doare, simt cum imi cuprinde toata fiinta, ma ineaca in tot ce a fost. Si cad intr-un nimic, intr-o prapastie nesfarsita. Cad pentru totdeuna in ea... si nu stiu mai departe ce se intampla. Asta e daca mor.
Iar daca merg mai departe drumul e lung si greu. E frig, e pustiu, e negru, e ceata, e nimicul acela infinit in care te pierzi deseori. Si incep sa ma gandesc la tine, dar nu te mai stiu. Stiu doar de cineva, de un tine, dar nu stiu despre cine vorbesc. Privesc in spate si ma vad: un copil mic, cu manutele micute umbland prin pamantul reavan, o fetita care citeste Biblia pentru copii alaturi de tatal sau, un baiat si o fata care se tin imbratisati si isi soptesc cuvinte simple, o fata care sta si plange pe un balcon singura, in ploaie. Si tresar, tresar si lacrimi aluneca pe obrazul meu. Nu mai e ce a fost. M-ai trimis pe un drum pe care m-am pierdut, mi-am luat lucrurile din sufletul tau, te-am privit pentru o ultima oara si am plecat. Uite unde am ajuns, adu-ma inapoi. Dar e greu, e imposibil. E cu neputinta sa ma mai intorc la tine din drumul acesta mistuitor. Doar ceva serafic ne va putea aduce impreuna, ma va putea schimba.
Raman intinsa pe jos alaturi de un Univers al simtirilor, trairilor. M-am lasat invinsa, fara folos, daunand pamantului, ingropandu-mi amintirile, intr-un pasivism absolut si asteptandu-te pe tine.
Există un moment când trebuie să pleci, chiar şi atunci când nu ştii sigur unde mergi. (Tennessee Williams)
Like.
ReplyDeletefoarte frumos.felicitarile mele!!!!!!
ReplyDelete