Efemer

Ploua, ploua.
Coltul ochiului imi fuge spre geam... . O perdea de ploaie, un pat de nori negri si fiorosi, un asternut de fulgere inspaimantatoare. In spatele acestor lucruri simple se afla inca un cer senin. Dar nu il poti vedea, il poti doar simti, imagina.
Si revenind, privesc prin perdeaua de stropi exaltati. Geamul ma opreste sa aud, ma opreste sa ating, sa trec mai departe. Pot doar sa vad. Si... Te vad! Tu esti, da, da chiar Tu esti! Mi-e dor de tine, te iubesc, te iubesc, Tu esti. Treci indiferent prin fata geamului. Si parca vad un necuprins, o puzderie de amintiri ma ametesc. Ce sa fac? Daca strig dupa tine si te chem sunt josnica. Tu esti, sigur tu esti. Parul tau lung, ochii verzi, mersul tau de visator. Te vad cum treci mai departe. Si intr-un final dispari.
Te-am lasat sa te duci, e un peisaj dezolant. Incepe sa se infiltreze in corpul meu, prin vene, dorinta de a te avea din nou.
E ultima data poate cand te vad: cand te vad cum vii si pe urma cum te duci, cum treci mai departe de mine.
Eu stau undeva, la o fereastra si te privesc. Afara ploua.