Si noi este oameni...

O aud cum plange din camera alaturata. A fost strapunsa de vorbe grele si tipete aruncate-n scarba. Respira greu, prin suspine. Gandul ei este in alta parte, nu la ceea ce se intampla, nu la lumea noastra. Vrea sa plece pentru totdeauna, sa cada intr-un somn adanc, fara vise. Si vrea sa uite de toata lumea, de toti. Nu mai poate ierta, vocea ii tremura, mainile micute cu unghiile roase pana in carne tremura si ele tradand un sentiment de spaima.
Eu aud tot. Fiecare bataie a inimii ei, fiecare lacrima care cade pe podeaua rece din bambus. Si plang si eu. Ploua afara, ploua si in mine, ploua si in camera de langa.

Imi vine sa va impusc pe toti. Toti care ne tradati, omorati, mintiti.