Masca

S-a schimbat totul.
S-a schimbat lumea. S-a schimbat felul nostru de a iubi. Acum noi nu mai iubim, doar ne prefacem. Ne spunem „te iubesc” atât de des și cu atâta fericire în noi... și de fapt, noi mințim.
Acum e frumos să fii trist. În aceste vremuri, pline de ură și de lașitate. E frumos să fii singur, să stai închis într-o cameră fără pereți, fără ferestre, fără copaci, să fii numai tu. Tu singur. E frumos să plângi. Sau să râzi.
E frumos să te ascunzi, dar nu ca un laș, ci ca un erou. E frumos să taci. Să nu spui nimic.
Mai sunt doar câteva lucruri frumoase pe care în lumea asta murdară le mai poți face. Pe urmă vor dispărea și ele. Te vei preface că plângi, că râzi, că taci. Vei fi fals, ca și cum nu ai exista. Vei fi controlat.

Și printre toate ăstea, e frumos să și iubești. E cel mai superb lucru care există pe pământ, iubirea. Și aș vrea să mai pot crede în ea. Dar mi-e frică.
Mi-e frică.